De la 1 iulie 2011, EGGER a preluat in proportie de 100% producatorul rus de placi lemnoase Gagarin
Autoritatile rusesti au aprobat preluarea producatorului rus de placi lemnoase "OOO Gagarinskiy Fanerniy Zavod" din Gagarin, de catre Grupul EGGER. Gagarin, situata la 150 km vest de Moscova, devine a 17-a fabrica a Grupului EGGER si a doua unitate de productie EGGER in Rusia. In afara de o capacitate de productie de PAL brut de 500.000 m³ si o capacitate de melaminare de 20 mil. m² pe an, Gagarin beneficiaza si de un fond forestier de 80.000 de hectare. Gagarin are un numar total de circa 500 de angajati, care se vor alatura Grupului EGGER. Contractul de vanzare a fost semnat pe data de 20 mai 2011, iar ambele parti au convenit ca pretul de achizitie sa fie confidential.
"Rusia se numara printre pietele strategice de crestere pentru EGGER. Piata s-a dezvoltat bine in timpul crizei economice si inca are un mare potential“, spune Thomas Leissing, Director Finante/Administratie si purtator de cuvant al Managementului Grupului.
"Suntem bucurosi pentru ca ne putem dezvolta pozitia pe piata din Rusia, dar si in pietele invecinate, cu cea de-a doua unitate de productie", explica Ulrich Bühler, Director Vanzari/Marketing si membru al Managementului Grupului EGGER. Fabrica Gagarin a fost pusa in functiune in 2009 si este echipata cu tehnologie moderna. Fabrica este dotata cu o presa ContiRoll precum si cu trei prese cu secventa scurta. Aproximativ 50% din necesarul de lemn al fabricii este acoperit de propriul fond forestier.
EGGER este prezent in Rusia din 2005 cu o fabrica de placi lemnoase in Shuya. In aceasta locatie cu o capacitate de 250.000 m³, cei 290 de angajati EGGER produc placi lemnoase exclusiv pentru piata ruseasca. 100% din productia din Shuya este innobilata in placi de PAL melaminat EURODEKOR.
Despre EGGER:
Cu aproximativ 6.500 de angajati si o cifra de afaceri preliminara de 1,78 miliarde EUR (anul financiar 2010/2011), Grupul EGGER cu sediul central in St. Johann in Tirol este unul dintre liderii internationali de prelucrare a lemnului. Fondata in 1961, afacerea de familie detine unitati de productie in toata Europa si are clienti in lumea intreaga din industria mobilei, distribuitori de produse lemnoase si piete DIY. Produsele EGGER se regasesc in spatii variate ale vietii publice si private: in bucatarii, bai, birouri, camere de zi si dormitoare. Conform principiului "More from Wood", producatorul tirolez de materiale lemnoase ofera o gama comprehensiva de materiale pe baza de lemn (placi de PAL brut si melaminat, placi OSB si placi MDF), care sunt innobilate cu decoruri, precum si cherestea, toate sub umbrela brand-ului EGGER.
Gagarin - a 17-a unitate de productie EGGER
- Autoritatile rusesti au aprobat achizitia
- Prin preluarea "OOO Gagarinskiy Fanerniy Zavod", EGGER obtine a doua fabrica ruseasca
- Capacitate productie PAL brut de 500.000 m³
- 20 mil. m² capacitate de melaminare
- Functionarea unui fond forestier adiacent de aproximativ 80.000 de hectare
- Aproximativ 500 angajati
- Consolidarea pozitiei EGGER pe piata din Rusia
- Posibilitate de exporturi in tarile vecine |